Anișoara Puică

Anișoara Puică

Află cum își va petrece ziua de naștere Anișoara Puică în acest an

Anișoara Puică este interpreta cu o prezență stilată atât pe scenă, cât și în viața reală.
Pe 17 noiembrie aceasta va marca o frumoasă aniversare. Dar se pare că acesta nu va fi unicul eveniment, întrucât cântăreața are stabilit deja un program încărcat.
Interpreta a menționat în exclusivitate pentru Busuioc TV că de pe acum și-a pus bine la punct toate activitățile din această zi specială.
,,În fiecare an de ziua mea prefer să mă trezesc dis-de-dimineață pentru a reuși la coafură și machiaj. În acest an bineînțeles, că voi face la fel. Ulterior voi merge la un post de televiziune unde am fost invitată. Alt eveniment culminant din această zi va fi ,,Parada noutăților muzicale 2016”, un spectacol pe cinste care îmi va oferi cu siguranță clipe frumoase alături de cei ce iubesc melodiile mele. La acest concert voi evolua cu melodia ,,Cine te-a iubit” pe care a cîntat-o Dan Spătaru și căreia i-am dat o nouă haină, o nouă orchestrație.
Desigur, că mi-am rezervat ceva timp și pentru familia mea, prietenii și toți cei dragi cu care mă voi bucura spre seară într-o locație ciocnind o cupă cu șampanie”, a menționat Anișoara Puică.
În exclusivitate interpreta ne-a mai mărturisit, că în curând va veni cu noi producții muzicale- trei melodii de muzică populară orchestrate de Cornel Botgros și imprimate cu Orchestra Națională de muzică populară ,,Lăutarii”. Una dintre aceste melodii este despre mamă, alta despre primar, iar a treia melodie este despre viață, despre anii trăiți.

Facebook Comments
WordPress Image Lightbox Plugin