Delia a lansat online albumul DELIRIA

Delia a lansat online albumul DELIRIA

Delia nu încetează să-și surprindă fanii! Dacă acum câteva zile blonda anunța că va cânta în deschiderea concertului Rihannei, de la București. Astăzi, excentrica interpretă a venit cu o nouă surpriză. La patru luni după lansarea albumului DELIRIA, acesta a fost pus la dispoziția publicului și online.

Binecunoscutelor hituri li s-au alăturat piese care, în scurt timp, cu siguranță se vor regăsi în topurile muzicale. Certitudinea poate fi confirmată și prin faptul că la o zi de la postare, piesele au adunat mii de vizualizări.
Fie că ne relata obsesiv despre „Gura ta”, se întreba retoric „Ce are ea?” sau aștepta să treacă beția viselor din „Da, mama”, mai nou, Delia ne cântă despre copilărie. „Cine m-a făcut om mare” povestește despre schimbarea inevitabilă pe care o simțim când devenim adulți și dăm piept cu un număr prea mare de responsabilități. În acel moment realizăm cât de mult vrem să devenim iarăși copii.
„Și uite asa „mi-am pierdut” două ore într-o noapte, cu pixul într-o mână, cu cealaltă mâna pe pian…și naa! Poftim situație! Sufăr de o boală tare frumoasă! Copilăria acută! Să-mi vărs năduful scriind, e cel mai bun tratament! Să vă fac să-mi cântați problemele înseamnă vindecare”, a precizat Delia.
Pe albumul DELIRIA mai pot fi ascultate următoarele piese:

Sursa foto: pagina de Facebook a interpretei

Facebook Comments
WordPress Image Lightbox Plugin