2009

Primul post muzical autohton din Moldova

Busuioc TV este primul post muzical autohton din Moldova, fondat în anul 2009 la iniţiativa lui Veaceslav Busuioc. Datorită evoluţiei continue şi extinderii grilei de program, la momentul actual, Busuioc TV face parte din clasa posturilor muzical-distractive.

Movie
Movie
Movie

Conceptul vine să îmbrăţişeze publicul iubitor de muzica autohtonă şi de peste Prut. În procesul de întocmire a playlistului muzical se pune accent pe calitatea pieselor, originalitatea şi capacitatea acestora de a transmite mesajul principal. Mai mult ca atât, Busuioc TV tinde ca prin intermediul acordurilor muzicale să ajungă dincolo de sticla televizorului, până la sufletul telespectatorului.

Picture

Conducerea postului Busuioc TV urmăreşte tradiţia de a organiza în fiecare anotimp un concert ce se axează pe proiectele muzicale şi piesele lansate în decursul anului: „Parada noutăţilor muzicale”, „O poveste de Crăciun” şi „Firicel de Busuioc”.

Movie
Movie
Movie

Busuioc TV propune telespectatorilor o gilă de emisie diversă. Majoritatea emisiunilor se concentrează pe informarea publicului, dar şi pe crearea atmosferei în care să domnească pozitivismul şi buna dispoziţie.

Picture

O FELICITARE PENTRU FIECARE

În cadrul emisiunii „O FELICITARE PENTRU FIECARE” telespectatorii sunt cei care dictează muzica difuzată pe post. Pe lângă acest fapt, aceştia au posibilitatea să intervină în legătură directă şi să adreseze mesaje de felicitare pentru omagiaţi şi oameni dragi. „O felicitare pentru fiecare” are drept obiectiv micşorarea distanţei fizice şi apropierea laturei spirituale.

O FELICITARE PENTRU FIECARE
Movie
Movie
Movie

VEDETE FĂRĂ SECRETE

„VEDETE FĂRĂ SECRETE” este programul care dezbracă de secrete vedetele autohtone. Acestea trec prin filtrul prezentatorilor Doiniţa Gherman şi Anatol Cotrobai. Interpreţii vin cu lansări de piese, dar şi cu dezvăluiri picante din viaţa personală. Emisiunea se difuzează în fiecare duminică, ora 18:00 sau în reluare în zilele de marţi şi miercuri.

VEDETE FĂRĂ SECRETE
Picture

CÂNTĂ-MI LĂUTARE

„CÂNTĂ-MI LĂUTARE” este emisiunea care provoacă la confesiuni interpreţii din muzica populară. Veta Ghimpu-Munteanu este gazda care are grijă de confortul invitaţilor. Emisiunea urmăreşte scopul de a promova muzica populară autentică, cea care ne defineşte ca neam şi ca popor. „Cântă-mi lăutare” rulează în fiecare sâmbătă, ora 18:00 sau în reluare marţi, ora 17:00.

CÂNTĂ-MI LĂUTARE
Movie
Movie
Movie

BEAUMONDE

„BEAUMONDE” este conceptul ce concentrează întregul amalgam de evenimente din showbiz. Emisiunea se difuzează săptămânal, astfel încât sunt reflectate cele mai importante evenimente derulate în decursul acesteia. Interviuri, reportaje sau materiale provocatoare, pe toate le găsiţi sâmbătă, ora 17:30 sau în reluare duminică ora 20:00; luni ora 9:00 sau marţi ora 13:00.

BEAUMONDE
Picture

Topul Melodiilor de Aur

Busuioc TV realizează lunar clasamentul celor mai îndrăgite piese conform preferinţelor telespectatorilor. Aceştia îşi pot exprima opţiunile în privinţa piesei preferate printr-un sms sau un vot acordat pe site-ul busuioctv.md. Fiecărui gen de muzică i se atribuie o categorie: Melodii de aur „Muzică uşoară”, Melodii de aur „Muzică populară”, Top „Best of the Best International Hits” şi Top „Made in Romania”.

Top
Movie
WordPress Image Lightbox Plugin