Elena Ionesu lansare solo cu spune-i

Elena Ionesu lansare solo cu spune-i

La doar câteva luni după ce a părăsit proiectul Mandinga, Elena Ionescu debutează solo pe arena muzicii din România. Piesa cu care aceasta și-a făcut intrarea se numește „Spune-i” și este o creație realizată în colaborare cu Mahia Beldo. Compozitorul piesei a reușit să împletească perfect acordurile latino atât de dragi interpretei, cu elemente de sound modern. Ritmurile deosebite se fac remarcate de la prima audiție și te provoacă la dans lasciv. Muzica este completată cu versurile scrise de talentatul textier și interpret Vescan. Cu aceasta ocazie a fost realizat și un videoclip piesei, regizat de Claudiu Stan.
Elena Ionescu a precizat pe o rețea socială: „Am încercat prin această piesă să aducem în prim plan două valori ce sunt din punct de vedere printre cele mai importante într-o relație: respectul față de partener și sinceritatea”. Felicitările pentru noul proiect nu au întârziat să apară din partea fanilor, aceștia apreciind munca depusă de focoasa brunetă.
Precizăm că Elena și-a făcut debutul pe scena din România în calitate de solistă a trupei Mandinga. După 10 ani de colaborare drumul membrilor proiectului s-a divizat. În presă au apărut speculații că plecarea Elenei nu a fost una amiabilă. Aceasta nu-și mai dorea să cânte constant stilul latino și își îndemna colegii să diversifice genul de muzică. În consecință, băieții din Mandinga au optat pentru o altă cântăreață.

Accesează linkul pentru a asculta piesa:
https://www.youtube.com/watch?v=30W8qJ8wvcI

Sursa foto: pagina de Facebook a Elenei Ionescu

WordPress Image Lightbox Plugin