1. Home
  2. Știri
  3. ARTĂ
  4. Vladimir Palamarciuc, una dintre prezențele însemnate în arta picturii atât de la noi, cât și de peste hotare, împlinește astăzi 72 de ani!
Vladimir Palamarciuc, una dintre prezențele însemnate în arta picturii atât de la noi, cât și de peste hotare, împlinește astăzi 72 de ani!

Vladimir Palamarciuc, una dintre prezențele însemnate în arta picturii atât de la noi, cât și de peste hotare, împlinește astăzi 72 de ani!

228
0

S-a născut în data de 18 iunie 1945 în or. Chilia, Ucraina. Din 1983 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova.

Spirit nepotolit de căutare, pentru că talentul nu are frontiere, a reușit timp de patru decenii să transmită o parte din lumea interioară prin culori.

Fiecare lucrare de-a mea e o poveste. Toată viața înveți, iar ceea ce ai învățat, ai trăit sau ai simțit, transmiți mai departe. Pictez pentru mine, dar și pentru cei ce iubesc arta… Pictura e o lume minunată!”, declară pictorul pentru Busuioc TV!

Pânzele lui Vladimir Palamarciuc cu o arhitectonică gândită logic nu de puţine ori se apropie de goblen, dar păstrează „respiraţia” picturii: în ele pulsează nervul creativ, ba ponderat- reţinut, ba impetuos, perceptibil şi în impulsivitatea tuşelor şi în vâlvătaia petelor cromatice. Emotivitatea în temeiul culturii plastice asociată cu libertatea imaginaţiei – iată calităţile care asigură valoare estetică operelor pictorului.”, a spus Ludmila TOMA, doctor în studiul artelor.

La 72 de ani, Victor Palamarciuc are adunate în palmares o mulțime de premii și distincții. Tablourile sale pot fi contemplate în mai multe centre de pictură și muzee de la noi, dar și peste hotare. O mică expoziție se gasește și pe holurile redacției Busuioc TV!

IMG_4525

IMG_4523

IMG_4529

IMG_4526

Autor : Cristina Zalujac

(228)

Busuioc Primul post de Televiziune Muzicală din Republica Moldova

LEAVE YOUR COMMENT

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *