1. Home
  2. Știri
  3. ARTĂ
  4. “Doliu în lumea literelor și a culturii naționale”, s-a stins din viață prozatorul și publicistul Mihail Gheorghe Cibotaru, ministru al culturii în perioada 1994 – 1997
“Doliu în lumea literelor și a culturii naționale”, s-a stins din viață prozatorul și publicistul Mihail Gheorghe Cibotaru, ministru al culturii în perioada 1994 – 1997

“Doliu în lumea literelor și a culturii naționale”, s-a stins din viață prozatorul și publicistul Mihail Gheorghe Cibotaru, ministru al culturii în perioada 1994 – 1997

151
0

20 ianuarie, 2021 s-a stins din viață prozatorul și publicistul Mihail Gheorghe Cibotaru, fiind și fostul ministru al culturii din perioada 1994 – 1997.

Mihail Gheorghe Cibotaru s-a născut la data de 21 iunie 1934, în satul Varvareuca, pe atunci judetul Soroca din România, astăzi raionul Florești, Republica Moldova. A urmat numai trei ani de școală românești, apoi, după ocuparea Basarabiei de către URSS a învățat la Școala medie din Florești, pe care a absolvit-o cu medalie de argint. A intrat fără examene la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Chișinău, ale cărei cursuri le-a absolvit în anul 1959) și a urmat apoi Școala Superioară de Partid.

A lucrat ca jurnalist la ziarele “Tinerimea Moldovei” și “Moldova Socialistă”, iar începând din anul 1975 a fost redactor responsabil al revistei “Moldova”. Articolele sale sunt grupate în culegerile de schițe, portrete, reportaje, note de călătorie Glasul inimii (1971) și Oameni de omenie (1981).

În anul 1984 a primit titlul de Jurnalist emerit din RSSM, dar în anii ’80 a avut de suferit șicane din partea autorităților sovietice pentru faptul că a publicat scriitori.

În perioada 5 aprilie 1994 – 24 ianuarie 1997, Mihail Cibotaru a îndeplinit funcția de ministru al culturii. A fost înlocuit din funcție, deoarece a refuzat să se conformeze dispoziției noului președinte.

Mihail Gheorghe Cibotaru a fost angajat și în calitate de șef de secție la Agenția “Moldpres”. A condus apoi, timp de trei ani, ziarul “Luceafărul”, o publicație care avea un tiraj de 10 mii de exemplare.

În anul 1996 i-a fost acordat Ordinul „Gloria Muncii”, iar în aprilie 2015 i s-a conferit Ordinul Republicii „în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite față de stat, pentru muncă îndelungată și prodigioasă în domeniul de activitate și înaltă măiestrie profesională”.

A părăsit această lume un om care și-a dăruit întreaga ființă culturii naționale. Sincere condoleanțe pentru cei apropiați. Lumină lină și pace veșnică, Mihail Gheorghe Cibotaru!

Sursă info: wikipedia.org

Sursă info: FaceBook.com

Sursă info: gov.md

Autor: Ascherov Tatiana

(151)

LEAVE YOUR COMMENT

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *