Irina Loghin este una dintre cele mai iubite și apreciate cântăreţe de muzică populară de peste Prut, având o bogată activitate artistică atât în țară, cât și în străinătate. S-a născut pe data de 19 februarie 1939 în comuna Gura Vitioarei din județul Prahova.
,,Nici nu mai ştiu de când am început să cânt, pentru că m-am trezit cântînd. Tatăl meu avea voce foarte frumoasă. Şi mama avea glas frumos”, spune Irina Loghin.
Datorită timbrului și vocii inconfundabile, interpreta s-a bucurat de un succes greu de egalat. Astfel, în 1967 i s-a acordat Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a „pentru merite deosebite şi îndelungată activitate artistică”. În 2002, Ion Iliescu i-a conferit artistei Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală”.
În primăvara anului 2014, Irina Loghin a fost decorată cu Ordinul de Onoare de către preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Printre melodiile care i-au adus glorie se numără: ,,Câte griji are o mamă”, ,,Mai întoarce Doamne roata”, Văzui tinerețea mea”,, Valurile vieții și Eu sunt mama, eu copilul”, în colaborare cu Fuego ș.a.
Autor: Cristina Zalujac
(236)