Renumitul umorist, regizor și actor împlinește 70 de ani! Gheorghe Urschi s-a născut la data de 18 ianuarie 1948, în satul Cotiujenii Mari, raionul Şoldăneşti. Pe parcursul celor patru decenii de activitate a scris numeroase piese de teatru, a realizat emisiuni și concerte.
Printre piesele de teatru se numără: „Vom trăi şi vom vedea”,„Testamentul”, „Testamentul doi”, „Mezinul”, „Doi cocori, două viori”, precum și multe piese pentru copii.
Scenariile şi regia celor trei filme: ,,Cine arvoneşte, acela plăteşte”, ,,Văleu, văleu, nu turna!” şi ,,Fenta”, sunt semnate de Gheorghe Urschi.
Maestrul a scris și un mănunchi de nuvele, printre care: „Insula adolescenţei” , „Cazuri şi necazuri”, „Dealul fetelor”, „Eu sar de pe fix” ș.a.
Gheorghe Urschi este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și Uniunii Teatrale, iar din 2012 este denumit cu titlul de „Artist al poporului”.
Autor: Cristina Zalujac
(96)